Loading…

Filogeniepostumană

Încă din primele pagini ale tomului este vizibilă existența unui acestui tip de imaginar, care abundă în asocieri insolite, amintind de experimentele avangardiștilor, de acea „evadare în irațional și ilogic, găsit pur în stare onirică”, despre care vorbea Lovinescu: „păianjenii de apă goneau razele...

Full description

Saved in:
Bibliographic Details
Published in:Vatra (Tîrgu-Mureş, Romania) Romania), 2021-05, p.44
Main Author: Boștenaru, Ioana
Format: Magazinearticle
Language:rum
Subjects:
Online Access:Get full text
Tags: Add Tag
No Tags, Be the first to tag this record!
Description
Summary:Încă din primele pagini ale tomului este vizibilă existența unui acestui tip de imaginar, care abundă în asocieri insolite, amintind de experimentele avangardiștilor, de acea „evadare în irațional și ilogic, găsit pur în stare onirică”, despre care vorbea Lovinescu: „păianjenii de apă goneau razele luminii artificiale/ catedrala epavă găzduia peste opt sute de specii de pești/ algele demineralizate aveau camere montate în spori/ măicuțele urmăreau reproducerea apoi se scufundau/ purtau zale cu bile de plumb la gleznă curenții marini/ făceau dragoste cu veșmintele lor lungi coloane minerale/ urcau de jur-împrejur astăzi rugăciuni mâine stalagmite/ când tălpile măicuțelor atingeau fundul epavei filtrele/ își înghițeau vuietul și plumbul se sublima devenea heliu.” (clopot submarin) Limbajul care reunește registrul arhaic cu nuanțe regionale și registrul neologic augmentează contrarietatea lumii evocate: „întrebam de vârsta universului în turnul cu ceas bionic se tăcea chitic vara ne intra pe-o ureche ne ieșea pe alta rupeam toporași bureți divizam piramida lui maslow la porțile spinoase-ale poienii ne despicam.” (solarpunk physalis) Sunt opoziții peste opoziții surprinse în acest volum, care exploatează îndeaproape habitatul natural. (Vier Bäume) biocharia.ritual ecolatru postulează un univers postapocaliptic, dominat de o natură deloc bogată, cu licheni, ciuperci sau roșcove ca principale coordonate, în care asistăm la o rezămislire din fărâme șubrede: „mai luminoși decât focul/ îngroziți și dârji/ ca aborigenii/ se reproduceau/ și strigau după ajutor/ filogeneza îi împingea la fapte/ (….)/ copiii își geometrizau/ figurile în strung/ bătrânii își parcelau pielea/ apoi își potriveau oasele-n contur/ fiecare zbiera pe limba lui/ și cine să-i audă.” (semnal fumigen) Aparenta imposibilitate a salvării din poemul cronici postumane (pulbere neagră), anunțată de versurile „Nu e loc de întoarcere”, este anulată în finalul volumului, care atestă existența speranței la capătul acestei călătorii în lumea distopică creionată, odată cu apariția curcubeului: „JET AL BALENEI SUB SOARE/ CURCUBEU VĂZUT DIN DRONĂ/ ÎMPACĂ-NE.” Demersul experimental al lui Mihók Tamás își atinge scopul de renunțare la antropocentrismul douămiist, scriind o poezie ermetică, prin care ne face cu mâna din postumanitate.
ISSN:1220-6334
1583-8846