Moarteaîn vremea literaturii române

• Published in: Vatra (Tîrgu-Mureş, Romania) Romania), 2018-05, p.34
• Main Author: Chirian, Rita
• Format: Magazinearticle
• Language: rum
• ISSN: 1220-6334; 1583-8846

Intrată în mit este și moartea lui Marin Preda, ucis – în variantă oficială – de propriul etilism; există însă cel puțin alte șapte versiuni ale „tragediei programate”, sursă a unei „scenarite cu accente patetice” (Eugen Negrici), scenarii alternative consemnate cu scrupulozitate de Aurel Sasu: Marin Preda este lăsat să moară, „necreștinește”, de către tovarășii de pahar (Lucian Raicu, Sonia Larian, Virgil Mazilescu ș.a.); este asasinat de oculta străină, ca pedeapsă pentru Delirul, variantă lansată de Aurora Cornu; moare ca urmare a unui complot „împotriva ultimei rezistențe scriitoricești”, după cum speculează Florența Albu; pe de altă parte, Cezar Ivănescu acuză „banda lui Dinescu”, alcoolici – „unelte” în slujba Guvernului și Securității, care l-au împins pe Marin Preda la moarte (drept pedeapsă pentru învinuire și în curat spirit balcanic, Mircea Dinescu îi impută lui Don Cezar colaborarea cu poliția politică); altă variantă spune că Marin Preda ar fi fost victimă a atacurilor împotriva lui Eugen Barbu și a revistei Luceafărul, sub influența unor elemente naționaliste evreiești; Marin Preda este, se zice de alții, asasinat pentru a i se confisca manuscrisele, de la jurnale la documente provenite din arhivele naționale, informații despre înalți demnitari, notele pentru volumul secund al Delirului etc. sau, pe scurt, este ucis pentru crima de a fi prezentat denaturat realitățile social-politice, pentru refuzul de a publica în presa de partid, urmându-i, în acest fel, lui Nicolae Labiș, lui Nichita Stănescu și atâtor alții. În această soap opera, se trage cu arma, se dau declarații, sunt invocate rubedenii și chemați slujitorii, se sfâșie pansamente, un întreg imaginar de voluptăți este proiectat pe ceruri înstelate, vise se sting în ostilitate și oroare și fanatism. E în dicționarul mortuar al lui Aurel Sasu o reumanizare necesară a diacroniei literare, o tragicomedie cu, despre și din cărți. Poate, laolaltă cu marile istorii ale literaturii noastre – nu foarte multe – să fixeze câteva destine.